Ochii acoperiti de stropi încep sa plîngă. Fire de apa îşi croiesc drum spre tălpile tale.Într-o zi vei apăsa nervoasă bălţile în care s-au scurs si-ti vei uda picioarele.Atunci îţi vei aminti de tine, cea de acum.....
Sufeream, dar în tăcere si cu frica , sa nu cumva sa tulbur apele din jurul meu cu furtuna visului. Globul de cristal în care îmi pastrăm castelul s.a spart , si sunt atît de multe cioburi ..... Nu vreau sa mă tai, sa-mi răneasc aripile de cioburi ce sfîşie si dor...nu vreau sa vad sîngele scurgandu-se odata cu ultima licarire de viaţa!!
As avea atîtea vorbe cu venin si totuşi le tin în piept, dar veninul se impotriveste si vrea sa iasă chiar si prin piele. Parcă devin metal, tin în mine ca o pîlnie înfundata ploi si plansete, ţipete si fulgere ,nici o picătură ruginită nu s.a scurs. Inspir aerul trecut si expir doar regrete ruginite. Zambetul ce mi-l iubeam, l-am pierdut printre stropi.L-am pierdut....... Si m-am chinuit atat sa-l găsesc.
L-am găsit undeva în mine, strâns într-un colţ, ferindu-se de celelalte gânduri.L-am ascuns acolo sa ştiu doar eu de el sa nu mi-l luaţi si pe ultimul... Sa nu mi-l luaţi!
