Emoţie de toamna

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare.

.........

E toamnǎ , şi-o vreme mult prea schimbǎtoare.  Soare promiţǎtor şi vȃnt furios - nefastǎ combinaţie.

Copacii se ȋmbracǎ pe dos, renunţǎ la frunze iar pamȃntul e acoperit de covoare de culoare.Totul ȋn jur dǎ semne de schimbare , pȃnǎ şi mirosul e de toamnǎ tȃrzie.

Uneori şi eu, ma ȋmbrac pe dos ….cu visele, semn cǎ vremea ȋn mine se schimbǎ.    

Amestec în mine prea multe lucruri, prea multe vise, prea multe din toate, fără rost. Şi mǎ trezesc farǎ sǎ vreau ȋn furtunǎ. Prea multe furtuni mi-au trecut prin suflet,şi… nici mǎcar nu era toamnǎ…

Acum am şters un vis uitat cândva pe geană, de teama unei furtuni. Şi pe lȃngǎ el, multe altele. 

E timpul sǎ pǎşim mai departe ȋn cǎutare de noi sensuri fǎrǎ sǎ ne cufundǎm cu sufletul ȋn imposibil. 

Din prea mult... sau prea putin.

Unde eram anul trecut pe vremea asta? Cufundată în ganduri.
Unde sunt acum? Fără grijile altora, doar în gandurile mele. Si nu cufundată, ci cu ele după mine. Pentru ca dacă mă cufund, risc sa nu mai ajung sa respir.
Asa ca prefer sa respir, decît sa iau guri de aer doar cînd mi se dau.
Niciodată nu mi-a plăcut sa mă plîng si nu am sa încep sa o fac de acum, ba mai mult de atît, îmi pun mîinile frumos în sold, ridic bărbia cat de sus pot, îmi îndrept privirea intr-o parte si le aştept sa vină!!!
Le aştept frumos, cu braţele deschise, pentru a le putea rezolva sau a le îndura. Nu mi-e frica de ele, însă mi-e teamă ca încep sa nu mai simt nimic...mă lasă totul rece,
Ce-mi place, nu e chiar ce crezi tu ca as face zi de zi.
Si asta îmi aduce linişte.
Planurile le schimb ca pe haine, dar parfumul îmi rămîne indiferent ce as purta.
Asa rămîn mereu cu esenţa.
Si îmi mai plac uşile care-mi spun ca după ele sta cineva închis. Si nu e vorba ca nu as vedea nimic rău în asta, doar ca nu caut oamenii închişi, ci lucrurile după care se închid...pentru ca apoi sa descopăr cum se poate "deschide" usa, nu sa o găsesc gata deschisa , ar fi prea banal.
Îmi place sa tes momente cu fir de timp pe pînza de suflet, nu sa manzgalesc cu ajutorul creioanelor colorate de dragul aspectului.  Fiindca exista 3 lucruri in viata care nu se intorc niciodata: timpul, cuvintele si oportunitatile ; ar fi mare pacat sa le ratam.

Lost memories.....

Printre caiete si cărţi prăfuite am gasit o fărîmă de suflet , o fărîmă si poate ceva mai mult. M-am asezat comod si am deschis un caiet vechi cu amintiri. Rîndurile abia se mai puteau descifra. Si acolo mi-am găsit o parte din mine, o parte pe care o uitasem , o lăsase undeva în trecut în primii ani de şcoală învelita în hîrtie colorata , în zambete si vise.
Am citit rînduri scrise de copii de şcoală primară, pe atunci, care acum sunt oameni în toata firea. Rînduri scrise de oameni ce pe atunci mi-erau tare dragi si alături de care am trăit clipe la fel de dragi. Am zambit amintindu-mi de farmecul aparatului cu diafilm si diapozitive  , de un zambet cald ce ne întîmpina în fiecare dimineaţă , de un imens om de zăpadă si de caietul de caligrafie.........
Totul era simplu, simplu si frumos. Si ca toate lucrurile frumoase , totul s-a ascuns sub negura timpului.......păcat.
Mi-e dor, mi-e atît de dor  de vremea aia, era atît de uşor . Nu aveam griji sau responsabilităţi, nu ştiam ce-i orgoliul sau egoismul, o ceartă era uitată în 5 minute ........
Acum e altfel , pana si lucrurile mărunte au importanţă. Acum mă supăr, mă agit , mă enervez. Si asta doar cu persoanele si lucrurile la care tin si care înseamnă sau au însemnat ceva pentru mine cu toate ca uneori constat ca e degeaba. Pe mine dacă nu m-ar mai supăra ceva, ar însemna ca a încetat sa îmi mai pese.....
Au zburat anii peste noi, si au adus cu ei bune si rele , frumoase si urîte.
Printre vise si realitate uneori e reconfortant sa-ti aminteşti ca odată ai fost copil.... ai ras , ai plîns si ai invatat cu timpul ca oamenii dragi si clipele frumoase se intalnesc rar si stau puţin .....

Doar cuvinte...

Încep sa vad din nou ca umbrele presupun un cer însorit. Norii nu nasc nuanţe. Iar viaţa nu e mai mult decât o ploaie uneori.
Ochii acoperiti de stropi  încep sa plîngă. Fire de apa îşi croiesc drum spre tălpile tale.Într-o zi vei apăsa nervoasă bălţile în care  s-au scurs si-ti vei uda picioarele.Atunci îţi vei aminti de tine, cea de acum.....
Sufeream, dar în tăcere si cu frica , sa nu cumva sa tulbur apele din jurul meu cu furtuna visului.  Globul de cristal în care îmi pastrăm castelul s.a spart , si sunt atît de multe cioburi ..... Nu vreau sa mă tai, sa-mi răneasc aripile de cioburi ce sfîşie si dor...nu vreau sa vad sîngele scurgandu-se odata cu ultima licarire de viaţa!!
As avea atîtea vorbe cu venin si totuşi le tin în piept, dar veninul se impotriveste si vrea sa iasă chiar si prin piele. Parcă devin metal, tin în mine ca o pîlnie înfundata ploi si plansete, ţipete si fulgere ,nici o picătură ruginită nu s.a scurs. Inspir aerul trecut si expir doar regrete ruginite.  Zambetul ce mi-l iubeam, l-am pierdut printre stropi.L-am pierdut....... Si m-am chinuit atat sa-l găsesc.
L-am găsit undeva în mine, strâns într-un colţ, ferindu-se de celelalte gânduri.L-am ascuns acolo sa ştiu doar eu de el sa nu mi-l luaţi si pe ultimul... Sa nu mi-l luaţi!

Floarea soarelui

Mă-ntorc acum spre viitor cu faţa.

Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.

Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape

Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;

Spre el vin milioane să se-adape,

Strălucitor ca faţa unei ape

Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne

Văd zarea largă-a zilelor de mâne

Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!

Spre viitor tot sufletu-i îndrept,

Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

                                                                  Demostene Botez

                                                                          

Ca de sfarsit, cred......

Ani frumosi...

Prima gură de aer. Ciudată, dar m-am obişnuit. Primul pas ce nu m-a dus nicăieri, primul cuvânt ce n-a însemnat nimic dar totuşi l-am ţipat. Primul zâmbet, inconştient şi ireal. Prima minciună şi primul regret. Prima joaca si prima papusa, prima fugă, mersul pe bicicletă( de fapt prima cazatura), sărutul,o palma, prima iubire, prima floare, prima poezie invatata ( ceva cu Albinuta :) ) …
Prima zi de scoală si prima colegă de banca, prima litera ( atunci am început sa iubesc cuvîntul), prima nota , prima coronita (din trandafiri albi din grădina bunicii :D.)
Vacanţele.....
Prima fugă prin ploaie , si prima cazatura pe gheaţă.
Primele sarbatori de iarna si mirosul de cozonac . Primul brad împodobit si primul globulet spart .
Liceul. Primul bal. Orele de matematica ce păreau interminabile.Emoţii. Prietenie sincera . Ceartă. Iubire. Ambiţie. Ura . Zîmbet. Nebunie.
Pe toate le iubesc. Toate cate mi s-au adunat în minte si suflet.
Cuvinte frumoase si oameni dragi.
Viaţa e poveste. 
Momente tesute cu fir de timp pe pînza de suflet . 
20 de ani si multe, multe amintiri.
Pe toate le pastrez cu drag, iar din cînd în cînd mă pierd printre ele , ca un copil printre rafturile cu jucării.
Si aştept, cu drag, altele noi....

Versuri dragi mie..

Le dernier poeme


J'ai revé tellement fort de toi,
J'ai tellement marché, tellement parlé,
Tellement aimé ton ombre,
Qu'il ne me reste plus rien de toi,
Il me reste d'etre l'ombre parmi les ombres
D'etre cent fois plus ombre que l'ombre
D'etre l'ombre qui viendra et reviendra
dans ta vie ensoleillée.
                              (Robert Desnos)

Am zarit lumina

Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara

                     Marin Sorescu 

DACA..

Daca esti calm, cînd toti se pierd cu firea

În jurul tau, si spun ca-i vina ta;

De crezi în tine, chiar cînd Omenirea

Nu crede, dar îi crezi si ei cumva;

De stii s-astepti, dar fara tevatura; 

De nu dezminti minciuni mintind, ci drept; 

De nu raspunzi la ura tot cu ura

Si nici prea bun nu pari, nici prea-ntelept;

Daca visezi - dar nu-ti faci visul astru;

De poti sa speri - dar nu-ti faci jindul tel;

De-ntîmpini si Triumful si Dezastrul 

Mereu senin si în acelasi fel; 

Daca suporti sa-ti vezi vorba sucita

De sarlatan, ce-ti spurca al tau rost;

De poti ca munca vietii, naruita,

S-o faci de la-nceput precum a fost;

Daca-ndraznesti agonisita-ti toata

S-o pui, far'a clipi, pe-un singur zar

Si, dac-o pierzi, sa-ncepi ca prima data 

Far-sa te plîngi cu un oftat macar; 

De stii, cu nerv, cu inima, cu vîna, 

Drept sa ramîi, cînd ele june nu-s, 

Si stai tot dîrz, cînd nu mai e stapîna 

Decît Vointa ce le tine sus;

Daca-ntre Regi ti-e firea neschimbata 

Ca si-n Multime - nu strain de ea; 

Amic sau nu, de nu pot sa te-abata;

De toti de-ti pasa, dar de nimeni prea; 

Daca ti-e dat, prin clipa zdrobitoare, 

Sa treci si s-o întreci, mereu bonom,

atunci: a ta e Lumea asta mare 

si, mai mult, fiul meu: atunci - esti Om! 

(Rudyard Kipling- traducerea lui D. Dutescu)

Povestea creionului

Cuvinte adevărate:

"Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat,
întreba:
- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste
despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decît cuvintele este
creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea sa fii ca el, cînd vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile.
Exista cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşim sa le menţinem, vom
fi totdeauna  oameni care trăiesc în buna pace cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodată ca
exista o Mana care ne conduce paşii.
A doua calitate: din cînd în cînd trebuie sa mă opresc din scris si sa
folosesc ascutitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion,
dar pană la urma va fi mai ascutit. Deci, sa ştii sa suporţi unele
dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a şterge ce
era greşit. Trebuie sa înţelegi ca a corecta un lucru nu înseamnă
neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este faptul ca ne menţinem pe
drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui
exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce
se întîmpla înlăuntrul tău.
Si, în sfîrşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urma.
Tot asa, sa ştii ca tot ce faci în viaţa va lăsa urme, astfel ca trebuie
sa încerci sa fii conştient de fiecare faptă a ta."
                             
                                                                      Paulo Coelho

Dor de dulce neastampar.....

Razbesc spre tine cuvinte, le asculţi si le urmezi orbeşte nestiind încotro mergi.
 Mult mai tîrziu te vei regăsi păşind pragul fericirii ; tot ce a durut înveţi a da uitării, timpul te va învaţă ca nimic nu e în zadar.
Dai peste amintiri , asa, în treacăt si atunci priveşti în trecut , zambesti si-ti lasă un gust dulce-amar, pe care cu timpul începi a-l asemui cu dulcele neastampar al anilor prea fragezi.  Si cu toate astea,sufletul tău de copil pare ca încă tanjeste după "joacă", si uneori, după ce adormi, se întoarce sa se mai zbenguiasca, de dor, in alte timpuri..........