Am citit rînduri scrise de copii de şcoală primară, pe atunci, care acum sunt oameni în toata firea. Rînduri scrise de oameni ce pe atunci mi-erau tare dragi si alături de care am trăit clipe la fel de dragi. Am zambit amintindu-mi de farmecul aparatului cu diafilm si diapozitive , de un zambet cald ce ne întîmpina în fiecare dimineaţă , de un imens om de zăpadă si de caietul de caligrafie.........
Totul era simplu, simplu si frumos. Si ca toate lucrurile frumoase , totul s-a ascuns sub negura timpului.......păcat.
Mi-e dor, mi-e atît de dor de vremea aia, era atît de uşor . Nu aveam griji sau responsabilităţi, nu ştiam ce-i orgoliul sau egoismul, o ceartă era uitată în 5 minute ........
Acum e altfel , pana si lucrurile mărunte au importanţă. Acum mă supăr, mă agit , mă enervez. Si asta doar cu persoanele si lucrurile la care tin si care înseamnă sau au însemnat ceva pentru mine cu toate ca uneori constat ca e degeaba. Pe mine dacă nu m-ar mai supăra ceva, ar însemna ca a încetat sa îmi mai pese.....
Au zburat anii peste noi, si au adus cu ei bune si rele , frumoase si urîte.
Printre vise si realitate uneori e reconfortant sa-ti aminteşti ca odată ai fost copil.... ai ras , ai plîns si ai invatat cu timpul ca oamenii dragi si clipele frumoase se intalnesc rar si stau puţin .....
